Au fost zilele orasului.
Zilele orasului intr-un oras doborat de zapuseala dupa cateva saptamani fierbinti.
Stau pe o banca de piatra fierbinte. Simt caldura pietrei imbratisandu-mi fesele si urcand cu nerusinare voluptoasa spre coloana si rinichi. Mana se intinde cu vointa proprie spre sticla cu apa rece. Nu imi este sete dar beau. Rinichii infierbantati imi cer tributul de apa.
Mi se pare relevant sa ne spui incotro priveai :-) Cuvintele tale imi fac sete rau, sete dupa apa rece. Multumesc pentru o clipa furata eternitatii pe veci.
RăspundețiȘtergereAm senzatia insa ca descrierea ta ascunde o dorinta intensa de a striga pe dinauntru dupoa ceva, dupa cineva, dupa tine insuti, nu stiu... Sau poate e doar clipa, fara vorbe, doar cu senzatii.
Cand e incalzita de Soare, piatra incepe sa-si urce seva si sa iubeasca...
RăspundețiȘtergere@ Dilimache - priveam la oamenii care se perindau prin fata mea in piata.
RăspundețiȘtergereSi nu ascunde nimic aceasta postare. Este doar clipa surprinsa de mine.
@ Mikka - si fara soare piatra iubeste.
Asa e, si fara Soare...
RăspundețiȘtergereDa' la Soare se simte si ea rasfatata si-si deschide mai mult firele urcarii... Ce sa-i faci, piatra...
Oh ! Tabloul mi-a amintit de o scena traita de mine cand iesisem de la medic , in urma cu multi ani...
RăspundețiȘtergere@ Mikka - o piatra rasfatata; suna bine, o sa o intreb cand o sa o revad.
RăspundețiȘtergere