In bataia razelor de Soarec ce se grabea spre apus, armura cavalerului stralucea cu o nuanta de sangeriu inchis. Asa l-am gasit, stand nemiscat pe carare, gata de lupta, mandru nevoie mare de propriul echipament.
Am ras privindu-l, dar el nu a spus nimic.
Sigur considera ca e sub demnitatea lui sa raspunda unui Spiridus obraznic. In plus, vazuse sabia pe care o purtam in spate. Si nu intelegea cum un Spiridus e purtator de sabie, asa ca a tacut enigmatic.
Pana sa se dumireasca ce e cu mine, am facut trei pasi si l-am apucat cu gingasie ducandu-l langa un dud mare si batran. I-am spus ca e un loc mai potrivit decat cararea pentru un cavaler mandru ca el.
Apoi am plecat razand.
In urma mea, radasca cavaler incepuse sa se catere in dud.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Cititorule, când scrii mesajul tău aici, nu uita de Legea Ecoului: "TOT ceea ce Strigi cu Trupul, Mintea sau Sufletul o sa-ţi vină înapoi."
Evită în postarea ta Supărarea, Mânia, Încrâncenarea sau Ura. Viaţa e grea şi fără ele. De ce sa ţi-o faci singur şi mai grea ?
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.