vineri, 6 martie 2020

Eu si pitigoii

Nu e nici un secret ca am deschis o cantina pentru pitigoi in cimitir.
E o cutie simpla de plastic transparent agatata intr-o salcie, nu va ganditi la o super constructie.

Privind gasca de pitigoi care vin sa fure seminte de floarea soarelui decojite
mi-am dat seama ca ei sunt sufletele cele mai apropiate mie
iar relatia noastra este una extraordinara.

Eu le dau seminte
ei vin sa profite de mancarea gratuita.

Daca eu nu le duc mancare, ei nu se supara.
Daca ei nu vin sa manance, eu stiu ca au gasit insecte sau alte seminte in alta parte.


Poate asa ar trebui sa fie si relatiile interumane.
Zic si eu. Dar cred ca s-ar putea sa cer prea multe oamenilor asteptand asa ceva de la ei.


#darael


Un comentariu:

  1. este minunat ca putem sa-i vedem, desi suntem defazati din lumina Vietii, atati cati vedem, cati nu trec fara sa vada nimic nici macar pe unde merg....de asta zic ca sunt minunati, ca ei sunt in armonia cu Viata, noi din pacate am pierdut calea, si ratacim prin lumea asta...
    Un boboc

    RăspundețiȘtergere

Cititorule, când scrii mesajul tău aici, nu uita de Legea Ecoului: "TOT ceea ce Strigi cu Trupul, Mintea sau Sufletul o sa-ţi vină înapoi."

Evită în postarea ta Supărarea, Mânia, Încrâncenarea sau Ura. Viaţa e grea şi fără ele. De ce sa ţi-o faci singur şi mai grea ?

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.