miercuri, 1 decembrie 2010

302. Blogurile oamenilor perfecti

Ma uit cu mirare cum pe fiecare blog abunda comentariile pozitive, de apreciere si de lauda la adresa autorului**. Oare suntem toti perfecti ? Asa se pare.

** se exclud comentariile rautaciose si injurioase facute numai de dragul de a contrazice pe celalalt.

23 de comentarii:

  1. Omare parte din timp in general ne cam e ocupat cu gesturi/vorbe de complezenta. De ce te mira? Nu asa e lumea de azi? Si, la urma urmei, poate uneori oamenii isi formeaza o imagine buna despre proprietarul blogului/ site-ului si au nevoie sa se exteriorizeze. Sau poate lumea reala le e asa de trista incat virtualul lor se cere perfect. Si le face bine ... poate fara cuvintele acelea bune ei ar cadea si in real. Din pacate, sunt anumite exemple in acest sens :-((

    RăspundețiȘtergere
  2. nu pe fiecare blog :))
    ce ai ajuns tu sa citesti?

    e posibil ca acolo unde moderarea comentariilor e activa, sa existe un filtru in acest sens:) in sensul cele rele sa se spele... adica sa se stearga :)

    mai e posibil ca daca ceva nu place, sa se treaca mai departe, comentariile depreciative ar insemna un consum de energie...

    mai nasol e cand la comentarii apar reclame de la cei care vor sa marcheze toate teritoriile, doar-doar o intra cineva sa citeasca si la ei...

    RăspundețiȘtergere
  3. Cu toate ca sunt de acord cu ajnanina, partial, si eu m-am cam saturat de atata politete falsa (in parerea mea) si de atata perfectiune. Nimeni nu sta sa analizeze sau sa completeze, sau chiar sa critice constructiv un articol... toti se ingramadesc sa aprecieze si sa ridice in slavi.

    RăspundețiȘtergere
  4. @ Dili - ce e rau in a ajunge cu nasul in tarana cateodata ? Multora le este util. E singurul moment cand ajung sa vada lumea de la nivelul pe care il au.

    Prea multa grija pentru asemenea persoane dauneaza tenului.

    RăspundețiȘtergere
  5. @ Ajnanina - tot nu explica de ce proportia comentariilor neutre sau apreciative e mai mare.

    Stiu, la prima impresie arata bine, dar cum putem sa vedem si altfel, cu alti ochi un subiect pe care il abordam ?

    Hihihi, iti plac postarile cu reclame ? Eu nu am parte de mult de ele, poate pentru ca nu mai am blogroll :D

    RăspundețiȘtergere
  6. @ Annemarie - ceea ce astepti tu este ca oamenii sa gandeasca, sa treaca informatia prin filtul gandirii si sa imbunatateasca ideea de baza conform experientei lor.

    Astepti prea multe de la oameni; fara sa te dezamagesc, iti marturisesc ca in viitorul apropiat nu o sa vezi ceea ce astepti - oameni care sa gandeasca inainte sa deschida gura sau sa scrie ceva.

    Suntem in perioada in care e valabila eticheta "oamenii fac orice, numai sa faca ceva", sa se afle in treaba cu alte cuvinte.

    RăspundețiȘtergere
  7. @ Dili - multumirea ca multumirea, dar sa stii ca acum astept sa imi spui cand e momentul sa vad si eu tarana cu pricina.

    Asa cum astept de la fiecare cititor sa ma traga de mana cand ceva nu e in regula cu mine.

    RăspundețiȘtergere
  8. Ce bine ar fi sa ne traga altii de mana.. Eu stii cum simt zilele astea? Ca atunci cand te loveste o tona de beton in cap si stii dinainte cu cateva sutimi de secunda ca vine, ca e la 1mm distanta, dar inca nu te-a lovit. Aud vuietul dar inca nu simt nimic concret. Si atunci cum sa imi dau eu seama cand tu esti aproape de tarana? Ceea ce o sa-ti spun eu e ca trebuie sa vorbesti si sa urli daca ai nevoie, si sa fugi prin zapada si sa iti dai dreptul sa te superi pe viata din cand in cand. Avem ceva nepretuit, viata, insa daca nu ne eliberam sufletul povara ne poate trimite la subsol oricata speranta am incerca sa strangem in noi. Ai grija de tine!

    RăspundețiȘtergere
  9. @ Alice Georgiana - ai impresia ca eu scriu pentru bani aici ?

    RăspundețiȘtergere
  10. @ Dili - pentru mine e mai simplu decat isi imagineaza oamenii: nu am credinta si nici speranta.

    Cum sa pierd ce nu am ?
    Sau cum ziceai tu, cum sa ma bazez pe ce nu am ?

    RăspundețiȘtergere
  11. Darael, ma sperii, fiindca eu nu cred ca se poate trai fara o credinta si o speranta. Nu poti sa te joci de-a viata daca nu crezi intr-un sens al ei, si asta e o credinta. Eu cred ca e ca un joc de cuburi, daca se darama nu e decat ca sa le reconstruiesti. Simplu, intr-adevar.
    Si atata timp cat nu uitam sa radem, sa plangem si sa ne dam voie sa simtim, sa stii ca speranta e undeva in noi chiar daca n-o constientizam.

    RăspundețiȘtergere
  12. @ Dili - si uite cum m-ai adus la nivelul pamantului. Nici nu a fost greu, nu ?

    Orice sens vrei sa ii dai vietii - acea credinta de care vorbesti - este o limitare a vietii, o abordare nu a vietii, ci a unei manifestari a ei, acel sens de care spui.

    Orice send al vietii (bun / rau / frumos / urat / verde / sau ud daca vrei) este numai o manifestare, nu viata insasi, sa nu uiti asta.

    Poate gresesc (se prea poate sa fie asa) dar si speranta e legata tot de acest sens, de dorinta / credinta ca o sa intalnim o manifestare mai buna / mai potrivita / mai accesibila pentru noi.

    Numai Iubirea nu e legata de forme. Meditand asupra acestor aspecte, nu pot sa nu dau dreptate acelui citat celebru: "Si acum raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea."

    RăspundețiȘtergere
  13. da, e foarte logic ce spui. Acum, iubirea asta o simti, e a ta, e unilaterala, o hranesti. Insa modul in care interactionezi cu oamenii o contine, si atunci nu e si el tot o manifestare a nevoii de a eticheta un sentiment? Si e asta rau? Si, revenind la ce ziceai, oare am sti ce sa facem cu nelimitarea sau libertatea de a nu avea o speranta sau o credinta? Tu simti ca faci bine ce faci cand traiesti astfel? Si crezi ca, de pilda eu m-as descurca?
    Te imbratisez.

    RăspundețiȘtergere
  14. Sunt om si nu sunt perfect...sunt constient de asta. Dar blogul meu e perfect. Astept critici...mai ales de la tine. Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  15. @ Pozaru' - vin mintenas cu critica :D

    RăspundețiȘtergere
  16. Si eu am ales sa scriu numai acolo unde comenatriul poate fi de apreciere.
    Am indraznit sa ma indoiesc de spusele cuiva pe un blog, fara sa jignesc persoana respectiva,si am gasit urmatorul raspuns"te rog alta data sa nu mai comentezi aici".
    N-a fost nicio pierdere, dar mi-a dat o stare proasta si atunci am hotarat sa evit astfel de situatii.
    DESI...NU-I CORECT.Dar nici nu apreciez pe cineva care nu merita, numai de dragul de a scrie ceva.

    RăspundețiȘtergere
  17. @ miki - oamenii se tem sa vorbeasca, sa spuna ce ii roade si sa isi exprime nedumeririle.

    Problema are doua fete**: de o parte cei care nu spun ca au alta parere despre un subiect si, diametral opus, cei care nu accepta decat mangaieri pe crestet.

    **Asa cum am spus, se exclud bataliile ideologice si rautatile gratuite.

    RăspundețiȘtergere
  18. Daca oamenii fac orice doar ca sa se afle in treaba este vorba tot de imagine. E un fel de declaratie a faptului ca ei "gandesc", nu conteaza ce sau daca e bine. Cu atat mai mult, se vad nevoiti sa cada de acord cu cineva.
    Totusi, dezavuez oamenii care contrazic de dragul de a o face, nu neaparat cu argumente solide sau pareri proprii.

    Imi place cum gandesti, Darael. Serios. Poate nu e cel mai potrivit moment sa spun asta, apropo de blogurile oamenilor perfecti, nu? :))

    RăspundețiȘtergere
  19. @ Annemarie - la mine nu se pune problema, doar se stie ca eu nu sunt om, ci Spiridus. Unul pofticios ca sa fim cat mai exacti :D

    Din nefericire, noi pornim de la ideea ca interactionam cu Oameni. Dar, vai, nu este asa. In jur gasim oameni furnici, persoane care nu raspund decat la stimuli externi fara sa constientizeze de ce traiesc si de ce traiesc ceea ce traiesc.

    Rar de tot apare cineva care are o clipa de constientizare dar si acea persoana are instantaneu tendinta de a redeveni om-furnica.

    Daca vei intelege aceste lucruri, o sa iti explici 95% din psihologia sociala si cam tot ce vezi in jur.

    RăspundețiȘtergere
  20. Mi-am explicat-o, mai demult, intr-un mod mult mai complicat decat cel cu oamenii furnici. Si stiu ca ai dreptate, si ce e mai grav e ca uneori ma trag dupa ei (adica, ma dau mare cu "uneori" - ar trebui sa spun "de cele mai multe ori"), si cred ca eu sunt omul ala care are o sclipire de revelatie, dupa care revine in viata aia de musuroi care nu-i ofera nici o satisfactie. Sa zicem ca sunt pe jumatate constienta. Momentan singura cale prin care ma vad pastrand linia de plutire este singuratatea ca alegere, nu ca pedeapsa sau lipsa companiei.

    Prea multe informatii, spiridusule?

    RăspundețiȘtergere
  21. @ Annemarie - tema de gandire: esti macar o clipa singura ? Ai la dispozitie macar o secunda cand esti numai Tu cu Tine, fara indoctrinarile pe care le-ai primit pana acum ?

    Exact acele indoctrinari pe care le-ai ridicat la rang de adevar nu te lasa (asa cum nu ii lasa nici pe ceilalti) sa vezi realitatea. Ca esti singura in casa sau intr-o piata publica plina de oameni nu este nici o deosebire atata timp cat indoctrinarile sunt cu tine de mana.

    RăspundețiȘtergere
  22. Chiar la asta m-am referit cand am spus de singuratate.
    Bineinteles ca am momente de genul asta, si cu toate ca mi se intampla de obicei atunci cand nu este nimeni in jur, au fost si cazuri cand era atat de mult zgomot in jurul meu si eu nu auzeam nimic...

    Mintea si sufletul meu imi cer momentele astea, nu pot trai fara ele. Sunt ca o gura de aer de care am nevoie dupa ce inot in marea de ... uniformizare. Si cineva m-a intrebat o data de ce ma mai scufund, de ce nu raman sa inot la suprafata... N-am putut raspunde. Nici azi nu pot.

    RăspundețiȘtergere

Cititorule, când scrii mesajul tău aici, nu uita de Legea Ecoului: "TOT ceea ce Strigi cu Trupul, Mintea sau Sufletul o sa-ţi vină înapoi."

Evită în postarea ta Supărarea, Mânia, Încrâncenarea sau Ura. Viaţa e grea şi fără ele. De ce sa ţi-o faci singur şi mai grea ?